Avocat: Bogdan Olteanu e bulversat emoțional. Dreptul la apărare îi este îngrădit

Avocat: Bogdan Olteanu e bulversat emoțional. Dreptul la apărare îi este îngrădit
Publicat: 23/08/2016, 11:49
Actualizat: 30/08/2016, 15:47

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, cu încă 30 de zile, decizia nefiind definitivă, dar executorie, potrivit Mediafax. Avocatul său, Constantin Durgheu, a declarat, la ieșirea de la instanță, că „Bogdan Olteanu se simte foarte stresat de faptul că nu își poate exercita dreptul la apărare în bune condiții în stare de libertate”.

Anterior, Durgheu afirmase, la sosirea la ÎCCJ, că „pentru buna desfășurare a procesului penal chiar s-ar impune cercetarea în stare de libertate sub control judiciar” a clientului său.

„E cât se poate de evident că urmărirea penală poate fi desfășurată în foarte bune condiții și sub imperiul alte măsuri mai puțin drastice (…) Nu am adus toate dovezile pe care doream să le aducem deoarece am avut o mică problemă la grefa vineri (…) Nu probele sunt cele care decid acum judecarea în stare de libertate sau nu, ci faptul dacă judecătorul cauzei va considera că pentru buna desfășurare a urmăririi penale se impune această măsură preventivă. În acest moment nu se discută pe fondul cauzei (…) Pentru buna desfășurare a procesului penal chiar s-ar impune cercetarea în stare de libertate sub control judiciar, deoarece are dreptul la apărare, dar acest drept este doar teoretic.

Prin ceea ce s-a întâmplat și vineri, când am stat alături de el să lecturăm acele documente până la 12 noaptea, s-a dovedit că dreptul la apărare este recunoscut la nivel teoretic, dar practic e foarte mult îngrădit. Acest drept la apărare fiindu-i îngrădit, domnul Bogdan Olteanu se află în situația de a-și dovedi nevinovăția într-un context nu foarte fericit domniei sale. Niciodată nu a invocat componenta ‘confort’ din arest, dar în schimb componenta restrângerii exercitării dreptului la apărare în mod cert îl bulversează și chiar e bulversat emoțional”, a declarat, la ÎCCJ, Constantin Durgheu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 12 august, arestarea preventivă a fostului viceguvernator BNR pentru o perioadă de 16 zile. Olteanu a fost inițial plasat în arest la domiciliu, timp de 14 zile, potrivit Mediafax.

„Toate zilele până la finalizarea acestui dosar vor fi apăsătoare și grele și aștept ca acest dosar să se finalizeze. Eu îmi pledez nevinovăția și voi aduce argumente în favoarea nevinovăției pentru toate întrebările care îmi vor fi puse”, declara, la acel moment, Bogdan Olteanu, la finalul ședinței de judecată.

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Potrivit legii, propunerea pentru funcția de Guvernator al Deltei Dunării este făcută de Ministerul Mediului și este aprobată de Guvern.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×